"Filosoful este acela
care posedă
totalitatea cunoaşterii
Ón măsura posibilului."

Aristotel
logo titlu
scoala din atena

Disciplinele Filosofie, Logica si argumentare trebuie trebuie sa faca parte din randul disciplinelor incluse in probele transdisciplinare de bacalaureat

Către:


Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Domnului Daniel Petru Funeriu, Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

Domnule Ministru,

Membrii Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti au constatat cu surprindere faptul că în Proiectul de lege a educaţiei naţionale aflat în dezbatere publică, disciplinele Filosofie şi Logică și argumentare  nu mai sunt incluse în rândul disciplinelor socio-umane prevăzute de proba scrisă transdisciplinară  din cadrul examenului de bacalaureat  (Art. 63, alin. 4).  Proiectul de lege întăreşte şi extinde astfel prevederile Ordinului MECI 5508/2009 care a eliminat cele două discipline filosofice din programa de bacalaureat a absolvenţilor de la profilul real, specializările matematică-informatică şi ştiinţe ale naturii.  Absenţa acestor discipline din Proiectul de lege a educaţiei naţionale este cu atât mai greu de înţeles cu cât toate celelalte materii socio-umane care se studiază în liceu sunt prezente în cadrul probei transdisciplinare pentru profilul umanist din filiera teoretică. De asemenea, este greu de explicat cum discipline care contribuie în mod hotărâtor la formarea competenţelor prevăzute de lege nu fac parte și din  sistemul de evaluare a acestora.

Filosofia se află în centrul formelor culturii care constituie baza înfloririi personalităţii umane. Ea este disciplina formatoare esenţială în epoca noastră. Nu poate fi vorba de împlinire în plan individual şi social fără contribuţia filosofiei. Pe de altă parte, oricine poate constata că avantajul competitiv al sistemelor de învăţământ performante din lumea de astăzi nu este dat de instrumentalizarea formării  şi de specializarea îngustă. Dimpotrivă, avantajul competitiv al acestor sisteme este dat de asimilarea în orice context educaţional a disciplinelor filosofice şi umaniste. Acestea asigură baza creativităţii şi autonomiei persoanelor, a comportamentului etic şi raţional şi constituie mediul interpretării valorilor şi dezvoltării atitudinilor în orice societate care se consideră liberă şi democratică.

Într-o lume în care ambiguitatea îşi face din ce în ce mai simţită prezenţa, tinerii nu vor renunţa la căutarea sensurilor. A încuraja reducerea interesului tinerilor faţă de disciplinele filosofice înseamnă o îngrădire a dreptului lor la realizarea deplină a propriilor capacităţi. Pe termen lung, lipsa interesului pentru studierea filosofiei în învăţământul românesc  va conduce la pierderea unei importante oportunităţi de creştere a avantajului său competitiv,  iar cultural nu va putea fi răscumpărată de nimic. De aceea, membrii Facultăţii de Filosofie  a Universităţii din Bucureşti apreciază că excluderea Filosofiei şi a disciplinei Logică şi argumentare  din rândul disciplinelor din care se constituie probele transdisciplinare ale examenului de bacalaureat,  conform Proiectului de lege a educaţiei naţionale supus dezbaterii publice,  nu poate fi legitimată de nici un considerent de natură intelectuală, practică sau administrativă, şi solicită ferm reconsiderarea acestei prevederi prin reincluderea celor două discipline filosofice în cadrul programelor de bacalaureat.

Cu deosebită consideraţie,

Deacan

Prof. dr. Romulus Brâncoveanu

sursa: http://www.unpasinainte.edu.ro/forum/universitar/disciplinele-filosofie-logica-si-argumentare-trebuie-trebuie-sa-faca-parte-din-randul-disciplinelor-incluse-in-probele-transdiciplinare-de-bacalaureat

 

Evenimente
  • APEL Referitor la Centralizator privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar 2010 – Cultură generală.Citiţi apelul
Arhiva stiri anterioare
Copyright SRFil 2009 Toate drepturile rezervate | Ultima actualizare la 15.10.2014
Webmaster